Ultimele comentarii

Cand a fost facuta fotografia? Care este ...

17/01/2017 @ 10:10:53
de catre Istvan


Frumos ce ai publicat părinte și ...

08/10/2016 @ 15:41:04
de catre Munteanu Nicolae


interesant ca o asemenea cladire exista ...

11/03/2016 @ 10:41:27
de catre sebes gheorghe


An de an de Ziua Tineretului ...

30/11/2015 @ 12:53:24
de catre Teodor Cretu


Părinte, erau alte vemuri atunci, când ...

31/07/2015 @ 06:44:25
de catre Munteanu Nicolae


Calendar

Decembrie 2018
LunMarMierJocVinSamDum
 << < > >>
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

rss Sindicalizare

12 Sep 2015 - 14:13:00

Colegiului Național Dimitrie Țichindeal Arad, Județul Arad, Provincia Crișana:

Clădirea în care astăzi își desfășoară activitatea o parte a Colegiului Național Dimitrie Țichindeal, a fost construită în anul 1895, după planurile arhitecților Fodor Zsigmond și Reisinger Sandor, ambii membri ai lojii masonice „Concordia”. Construcția se bucură de un spațiu larg ce se găsește în jurul ei, iar vizibilitatea sa fiind permisă din orice unghi. Concepută ca un palat în stil ecleclit, clădirea este împărțită pe trei etaje și demisol și dispunea de peste 40 de săli de clasă și spații auxiliare. Mai târziu, planul interior a fost modificat, mărindu-se astfel numărul sălilor. În stânga acestei clădiri, o construcție pe un singur nivel găzduiește o parte din clasele de învățământ primar, restul claselor desfășurându-și activitatea într-o clădire în stil Secession construită în anul 1909, se găsește pe strada Lucian Blaga, clădire în curtea căreia se găsește atelierul în care a lucrat ca ucenic de tâmplar pictorul realist Munkacsy Mihaly.
Planul clădirii principale, are formă de T, iar clădirea are o fațadă perfect simetrică, zona centrală a acesteia fiind marcată printr-un rezalit, care se continuă cu un atic, iar acoperișul din zina principală, este construit în patru ape și e mai înalt decât cel al aripilor laterale, având în vârf un fleuro. Aticul care încoronează decroșul central prezintă, ca elemente decorative, două urne pe colțuri și un fronton ca o acoladă fantezistă pe acesta fiind trecut numele Școlii Normale.
Ferestrele nivelurilor superioare ale aripilor laterale, au frontoane mai simple, având combinații de linii drepte și alcătuind o formă asemănătoare literei omega. Ferestrele parterului, sunt mai sobre și nu au frontoane reliefate. Intrarea clădirii, este flancată de două coloane ce susțin un fronton cu aspect baroc și constituie centrul întregii construcții. Cele două coloane adosate, cu capiteluri eclectice care trec de la secțiunea circulară la secțiunea pătrată, se continuă deasupra extremităților frontonului prin două urne decorative.
În fața clădirii, se găsește o curte în care astăzi găsim amenajat un parc, iar castanii din acest parc umbresc clădirea în zilele verii și opresc vizibilitatea fațadei liceului. În curtea laterală, pe locul în care astăzi se găsește terenul de sport al liceului, se găsea Teatrul de vară al Aradului, proiectat de arhitectul arădean Tabakovic la începutul secolului al XX-lea. Teatrul a fost dărâmat în anul 1939, pentru a se face loc actualului teren de sport. Poarta principală, este sculptată, fiind din lemn masiv și având ferestre protejate de o feronerie specifică Aradului, permite accesul spre o scară cu trepte din marmură albă, fiind realizată mult mai recent decât clădirea. Holul principal are pereții ornați cu pilaștri angajați, iar scările ce unesc etajele, au trepte lucrate în travertin. În această clădire, s-a înființat în anul 1920 Școala Normală de învățătoare, ce a funcționat până în anul 1932, atunci fiind desființată, iar elevele transferate la școlile similare din Predeal și Câmpulung, iar din 15 septembrie al aceluiași an, aici se mută continuatoarea vechii Preparandii, adică Școala Normală, revenind, așa cum se cuvine, în centrul orașului.
Coridoarele școlii au fost decorate, în perioada anilor 1979-1980, cu picturi murale în tempera, de către absolvenții clasei de arte plastice, clasă ce a coabitat în acea perioadă cu clasele de profil pedagogic. Stilul picturilor murale reflectă decorativismul accentuat, geometrizat și aplatizat, caracteristic perioadei respective în țările socialiste. Conținutul picturilor, deși tributar regimului, evită reprezentarea prea evidenă a doctrinei. Dansatori stilizați, în costume vag semănând cu cele populare, schițează pași de dans folcloric, tineri și tinere se apleacă asupra cărților sau zburdă veseli, prinși în jocuri sau competiții sportive; alții cântă la diferite instrumente ori pictează. Nu lipsesc nici scenele care subliniază profilul pedagogic al școlii, ce reprezintă tinere cu gesturi ocrotitoare spre copii de școală primară. În urma unei recente renovări a școlii, câteva picturi murale de mari dimensiuni au fost acoperite, iar celelalte au fost restaurate între anii 2011 – 2012, de către Nelu Pitic și de către subsemnata Elena Cercel. Dintre autorii lucrărilor monumentale din școală, între anii 1979 – 1980, ne sunt cunoscute numele următorilor: Marcela Munteanu, Lorena Ghionghioșan, Elisabeta Văcărescu, Bruno Petz, Mircea Pădure, Marius Iercoșan, Sorin Bradin, Sorin Stanciu, Maria Vasii, Ovidiu Guleș. La aceste nume, se adaugă și Elena Cercel ca autoare de picturi murale în școală în anii 1996 – 1997.
La intrare suntem întâmpinați de două busturi, cel al lui Dimitrie Țichindeal și cel al lui Mihai Eminescu, acestea străjuiesc ușa care se deschide spre coridorul principal al parterului, coridor în care se află alte șase busturi: Alexandru Gavra, Petre Pipoș, Atanasie Șandor, Constantin Diaconovici Loga, Ion Vidu, Nicolae Roșuț.
În parcul liceului, în anul 1987, la aniversarea a 175 de ani, a fost ridicat bustul lui Dimitrie Țichindeal, monument realizat de sculptorul Petru Stoicu. Tot atunci, în sala festivă a fost amplasată o placă în basorelief, realizată de artistul Gheorghe Adoc, iar cu ocazia aniversării a 200 de ani în anul 2012, în cealaltă aripă a parcului liceului, a fost amplasat bustul profesorului Vasile Popeangă, nume de referință în istoria liceului și a pedagogiei românești, monumentul a fost creat de sculptorul Mihai Păcurar.


Popa Cristian · 493 vizualizari · 0 comentarii

Link permanent catre articolul complet

http://provinciacrisana.blogratuit.ro/Provincia-CriEa-b1/Colegiului-Naional-Dimitrie-ichindeal-Arad-JudeEul-Arad-Provincia-CriEana-b1-p658.htm

Comentarii

Acest articol nu are Comentariu momentan


Scrieti un comentariu

Statutul noilor comentarii: In asteptare





Url-ul dvs. va fi afisat.


Va rugam introduceti codul continut de imagini


Textul comentariului

Optiuni
   (Salveaza numele, emailul si url-ul in cookies.)